marți, 3 august 2010

Tura in Muntii Iezer (Masivul Iezer-Papusa)

Timp de citire: 10-15 min.

A trecut mai mult de o saptamana de la avenTura din Iezer (sambata - 24 iulie 2010). A fost cea mai lunga tura de pana acum, nu a fost usor, dar cel putin din punctul meu de vedere a meritat. Am fost: eu, Gabi, Claudia, Andreea si Roxana, cat sa incapem toti intr-o masina (a Andreei ... de data asta).
Am stabilit plecarea la ora 3 din Bucuresti, stiam ca e tura lunga, asa ca am preferat sa am cat mai mult timp disponibil, pana vine noaptea. Plus ca nu e chiar placut sa urci in plin soare, iar aici era de urcat o gramada, diferenta de nivel e de vreo 1500m. Unii au intarziat putin cu plecarea..., dar pana la urma la ora 7 eram la Cabana Voina, punctul principal de plecare in ture pe Iezer. Traseul de sosea: Bucuresti - Pitesti - Campulung - Leresti - cabana Voina. Din Pitesti drumul este destul de prost, asa ca a trebuit sa mergem destul de incet, plus ca prin Campulung a trebuit sa dam o tura, centrul era inchis "din cauza de diverse sarbatori locale"...

La cabana am ajuns probabil la timp sa stricam linistea de sambata dimineata, pentru cei ce erau deja acolo, cu corturile. Ne-am echipat, am strans ce aveam de luat cu noi, am admirat putin harta de acolo (e din 1975, eu aveam alta harta cu mine :D), si am plecat in traseu, pe un mic jgheab din apropiere.

Traseul: banda rosie - Muntele Vacarea - Crucea Ateneului. Acolo era checkpoint, in functie de ora la care ajungeam acolo urcam pana pe Varful Iezerul Mare (2462m), sau incepeam coborarea spre Refugiul Iezer, aflat in apropierea lacului cu acelasi nume.

Marcajul e cam lipsa la inceput, trebuie urmarit drumul forestier si cararile existente, si ... cat mai spre culme :) Chiar am avut ocazia sa ma aflu la un moment dat in carare, si sa vad 2 marcaje in directii care numai in carare nu erau. Deci ... e nevoie si de ceva capacitati de orientare, respectiv calm, eu m-am saturat de "ai gasit marcaj ? e pe la tine? :))" in tura asta.


Drumul e frumos, jos predomina padurea de fag, apoi, pe masura ce urcam, este din ce in ce mai mult molid. Din pacate ceva mai sus zona este calamitata, zone intregi au fost doborate de vant, cel putin din ce am vazut eu. Am vazut mai multe "pareri" pe internet despre zona Vacarea, dar cel putin aici pare sa fie calamitate naturala, nu "provocata" de catre om.


Continuam sa urcam, si ajungem la primul checkpoint de pe Muntele Vacarea: stana. Fetele hotarasc ca e mai bine sa asteptam ciobanul sa isi stranga cainii :). Gabi a incercat sa ii mituiasca folosind sandwich-urile din dotare, eu incerc sa inaintez ... dar trebuie sa ma las pagubas (nu din cauza cainilor ... cat din cauza tipetelor de langa mine :D).
De aici urcam in zona deschisa, prin iarba. E soare, dar din fericire inca nu a inceput sa arda prea tare.


Trecem de culmea din fotografie, apoi drumul devine mai domol. Se face prima pauza, dar eu prefer sa imi continui drumul, cel putin la urcat ei se misca mai usor decat mine, asa ca incerc sa iau ceva avans. Asta pana vad ca "sus" vremea isi face de cap, asa ca va trebui sa stabilim de comun acord daca facem cale intoarsa, sau mergem mai departe. Normal ... mergem mai departe, problema este ca nu pot sa ma risc sa tin camera "afara", asa ca de aici voi face poze cu telefonul :(


Avem noroc, desi norii se anuntau amenintatori, in cele din urma se imprastie si ne lasa sa urcam. Mai sus, tot mai sus, pana intram in ceata. Suntem nevoiti sa tragem hainele mai groase pe noi, s-a facut chiar frig :D Ne intalnim cu turma de oi de la stana, schimbam cateva vorbe cu ciobanul, se pare ca nu mai e mult.


Prin ceata nu vedem mare lucru, e destul de enervant, dar incercam sa aproximam cat mai avem cu ajutorul GPS-ului, in functie de altitudine si de harta. Totusi, preferam sa tinem drumul de tractor, e mai lejer dar din cauza cetii nu vedem mare lucru.


In sfarsit, ajungem pe o zona mai domoala. Am ajuns sus, Crucea Ateneului trebuie sa fie aproape. Ceata da semne ca se imprastie, chiar avem parte de cateva raze de soare, vedem si Crucea, ceva mai departe de noi. E destul de tarziu, ne intrebam daca avem timp sa mai urcam, dar dinspre varf incep sa se auda tunete. Mai bine nu, nu astazi ...
Coboram spre refugiu (marcaj dublu: cruce abastra / punct albastru), sperand ca vom ajunge acolo inaintea ploii, dar de data asta nu ne mai iarta. Ne schimbam de hainele ude si stam sa mancam, poate scapam de ploaie ... Refugiul este plin, a tras toata lumea la adapost, asa ca suntem nevoiti sa stam in picioare. In cele din urma hotaram sa plecam, vom cobora prin jepi, deci nu mai conteaza daca mai ploua, oricum vom strange in haine toata apa de pe crengile aflate in drum.


Traseul prin Jepi (marcaj punct albastru) ar trebui sa dureze cam 3 ore spre cabana, cel putin asa spune indicatorul, dar asta cred ca nu pe timp de ploaie :D. Oricum, a fost o adevarata aventura sa coboram pe acolo.
De prima parte trecem destul de repede, singura grija e sa nu alunecam pe pietrele ude, sau in zonele cu noroi. Pe alocuri gasim afine, si profitam de asta pentru a face cate o pauza scurta. "Spectacolul" a inceput cand am constatat ca traseul intra in parau, si continua asa. Oricum eram uzi la picioare, asa ca doar trebuie sa avem grija sa nu intre mai multa apa "la galosi" :D

Iesim din parau, mergem o bucata buna pe langa el. Este frumos, dar se vede ca nu este o carare foarte batuta. Traseul este marcat foarte bine in totalitate, dar ajungem intr-o zona destul de neprietenoasa: doboraturi si zmeuris. Bine macar ca zmeura nu e coapta inca, asta ne mai trebuia, sa mai avem si grija vreunui Mos Martin ratacit (si eventual surd :D).

De aici ... urmeaza o coborare lunga prin padure, cateva treceri prin si peste parau, spectacol. E frumos, dar din pacate nu a rezistat toata lumea la fel de bine (nu dau nume, ca dupa aia spune ca's rau :D). Imi pare rau ca am camera in rucsac, dar asta e ... toate hainele mele sunt ude asa ca nu ma risc sa o scot. In sfarsit, ajungem la drum, si inca e lumina. Cabana trebuie sa fie aproape..., dar de data asta "aproape" inseamna undeva la vreo 4 km.

 Oricum, de aici e usor. Mergem mai departe, intunericul se lasa usor, noaptea se lasa peste noi. Dupa fiecare cot al drumului speram sa vedem cabana, dar ... mai e de mers. In cele din urma, se vede lumina unor faruri ce strapung bezna, am ajuns ... acolo trebuie sa fie parcarea.


Stam o ora, ne schimbam, si in cele din urma hotaram sa ne intoarcem in aceeasi seara la Bucuresti. E destul de aproape, eu sunt ok, pot sa conduc. Am ajuns in Bucuresti pe la 4, dupa 24 de ore de la plecare. A fost greu, dar frumos :).

Harta Muntele Iezer - preluata de pe tenereclub.ro, multumiri.
Traseu GPS, din pacate fara prima parte. Am urcat prin zona care lipseste.

Fotografii: Eu si Gabi.
Timp traseu: 15 ore, mers lejer. Poate fi parcurs in 12-13 ore (atentie, e 12-13 ore de munte! daca nu aveti un traseu de macar 6-8 ore in picioare, mai bine nu). Nu este foarte dificil desi sunt destule zone mai abrupte, dar atentie la echipament, vremea se poate schimba foarte usor, chiar nu cred ca e indicat sa intri in ceata in maieu si pantaloni scurti :).
La urcare nu am intalnit nici un alt grup de turisti, deci nu este un traseu foarte frecventat. Mai precis probabilitatile in care sa va poata ajuta cineva in caz de probleme sunt destul de mici.

Nu e chiar o tura de initiere, deci NU plecati in tura asta fara sa stiti ce faceti, sau fara cineva care stie!!!

3 comentarii:

Luuuuuua spunea...

superbe fotografi,superb traseu,felicitari,e minunat

rozzy spunea...

Noi am fost weekendul trecut pe traseul Voina-Gainatu Mare-Papusa-Spintecatura Papusii si cu greu am gasit in prima seara Izvorul din Plai (ca loc propus pentru campare)din cauza cetii si a marcajului. Teribil lucru lipsa vizibilitatii! A doua zi, am si luat-o in jos pe Plaiul lui Patru, ca pe creasta tot o nebuloasa era...

love time spunea...

Un traseu provocator...fotografiile superbe!

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...